Satzbau (1) – In limba germana, S+P=Love

O importantă provocare a limbii germane chiar și pentru vorbitorii avansați este construirea propozițiilor și frazelor. Am acceptat de complezență ideea că “în limba germană verbul stă la final”, dar mintea și gura refuză de multe ori să se conformeze acestei reguli ciudate și neînțelese. Dacă te numeri printre cei neconvinși, acest prim articol, dintr-o serie dedicată motivului pentru care lucrurile stau așa, este pentru tine și întru gloria limbii germane.

Propoziția este o scenă minusculă într-o arenă cosmică vastă.

Parafrazând celebrul citat al omului de știință Carl Sagan cu privire la Pământ, văzut de la 6 miliarde de kilometri ca un pixel luminos suspendat într-o rază de lumină, voi evidenția câteva dintre caracteristicile construcției pe care o numim propoziție.

Orice propoziție recompune o scenă cu corespondent în realitate, aidoma unei scene de teatru. Scena este organizată în jurul unei acțiuni în care sunt implicați un protagonist și un antagonist într-un cadru de circumstanțe (spectator, spațiu, timp etc.)

Scena propoziției și cele trei roluri. Subiectul „trage” cu verbe-proiectil asupra țintelor sale.

Pentru a avea o propoziție este obligatoriu să avem o acțiune (verbul predicativ – P) și în mod necesar un protagonist sau performer (subiectul – S) care să manifeste această acțiune. Legătura celor doi (S+P) este sacrosanctă, un adevărat mariaj indestructibil. În limba germană, subiectul este întotdeauna exprimat, în mod normal pe poziția întâi, în prim-plan.

De multe ori însă, acțiunea subiectului produce efecte în lumea exterioară asupra unui antagonist (complement direct) sau în legătură cu o circumstanță exterioară, astfel că avem următoarea schemă fundamentală pe care putem construi propoziții valide:

E – ger. Ergänzung reprezintă complementul. Complementul (E) și subiectul (S) stau în mod normal de o parte și de cealaltă a predicatului (P), a acțiunii, fiind admisibilă și următoarea schemă, în interiorului cuplului S+P având loc o inversiune care conservă poziția a doua pentru verbul predicativ.

Notă: Aceasta ordine este mai neobișnuită. Pentru a evita confuzia potrivit căreia înghețata este cea care mănâncă, limba română dedublează cuvântul înghețată cu pronumele personal corespunzător, indicând astfel sensul acțiunii dinspre copil asupra înghețatei. În limba germană nu avem un semn exterior, altul decât modularea ritmului propoziției și bunul simț. De obicei, în limba germană prim planul propoziției este ocupat de alt complement decât cel direct.

Poziția întâi este așadar poziția prim planului. Verbul predicativ poate ocupa această poziție numai în propoziția interogativă la care se răspunde cu da sau nu, însăși acțiunea fiind cea pusă sub semnul întrebării:

Altfel, poziția întâi în propoziția interogativă este rezervată cuvintelor interogative cu W, corespondente ale wh-words ale limbii engleze.

Acestea sunt schemele de construcție a propozițiilor în limba germană. La acest nivel bazic (protagonist-acțiune-antagonist) am putut remarca o corespondență perfectă cu limba română, atât la propoziția afirmativă cât și la cea interogativă. Însă lucrurile urmează să se nuanțeze și să contrasteze puternic începând cu episodul următor, pe care îl vom putea înțelege abia dacă vom ține cont de câteva principii care se ascund în spatele schemelor elaborate mai sus:

I. Principiul unicei reprezentări
Orice propoziție narează o singură acțiune cu un singur protagonist, iar dacă există, un singur antagonist.

II. Regula poziției întâi – prim planul
Prima poziție este prim planul scenei pe care o recreează propoziția. Este ocupată de orice element pe care dorim să-l evidențiem în comunicare.

III. Regula poziției a doua
A doua poziție, între protagonist (S) și antagonist (E), despărțindu-i, este rezervată acțiunii (deci verbului predicativ).