În ultima vreme am avut revigoranta ocazie să întâlnesc cursanți care nu au avut primul contact cu limba engleza ca limbă străină, ci cu limba germana. Este drăguț să observ că ambele categorii se confruntă cu aceleași probleme, doar că din sensuri opuse. Aceiași false friends nasc aceleași confuzii:

De obicei, cursanții care învață germana cu mine îmi vorbesc la superlativ despre virtuțile limbii engleze în comparație cu complexitatea elaborată a limbii germane. Într-adevăr, engleza lasă impresia unei flexibilități maxime. Substantivele arată identic cu verbele și invers, iar verbele, nu doar că se conjugă la fel, ci au forme identice cu infinitivul pentru prezent, indiferent de persoană sau număr – mă rog, cu excepția persoanei a III-a singular, care se dovedește a fi o provocare tenace, poate tocmai pentru că este singura excepție. Dimpotrivă, paradoxal, cursanții rețin mai bine cele patru terminații diferite ale conjugării germane decât unica excepție a limbii engleze.

Ești începător la germană sau ai deja experiență, dar încă ai nedumeriri legate de conjugarea verbelor la timpul prezent? Vom scrie în această postare despre verbele regulate și cele neregulate, conjugare și utilizarea acestora la timpul prezent.

Pentru început trebuie să discutăm despre forma de dicționar a verbului, adică infinitivul. Cunoscând această formă, putem căuta verbul în dicționar și putem deriva formele verbelor pentru toate cele trei persoane la singular și plural. Această formă este foarte ușor de identificat după terminația în sufixul -en sau (mai rar) -n. (Ex. mach·en, sammel·n)

Verbe regulate

Ce califică un verb drept „regulat”? Pentru scopurile acestei postări, e suficient ca, la conjugare, verbul să nu își modifice forma rădăcinii – mai exact, să nu își schimbe vocala rădăcinii.

Vom aborda mai intâi verbele cu terminația de infinitiv în -en, pentru că ele reprezintă marea majoritate. Ca exemplu de verb regulat, vom alege verbul kommen, deoarece îl întâlnim încă de la prima lecție și este ușor de reținut datorită asemănării cu limba engleză.

Odată ce am identificat forma de dicționar a verbului, „kommen”, va trebui să determinăm care este rădăcina verbului, eliminând terminația -en. Aceasta este komm-. Verbul se conjugă (se leagă de subiect) prin alipirea la rădăcină a unor terminații specifice fiecărei persoane (I, II, III) la singular și plural.

Vestea bună este că un număr foarte mare de verbe se conjugă asemenea exemplului de mai sus și nu există foarte multe excepții.

Iregularități în conjugarea verbelor regulate

1. Mici abateri de la regulă se observă când rădăcina verbului se termină în d, t, m sau n (precedate de consoane). Din rațiuni fonetice, pentru a ușura pronunția, intercalăm un (e) de sprijin între rădăcină și terminație la persoanele a doua singular și plural și persoana a treia singular, deoarece aceste terminații sunt compuse din consoane. Restul conjugării nu suferă modificări. Din fiecare categorie vom alege un singur exemplu, dar în paranteză veți putea vedea și alte verbe care se comportă la fel.

Concluzia este simplă: dacă nu reușim să pronunțăm, trebuie să adăugăm un sunet de sprijin, anume –e-. [‘ă’]

2. O altă mică abatere de la conjugarea clasică o prezintă o categorie restrânsă de verbe, a căror rădăcină se termină în  –s, (doppel-s) –ss, –ß, z și x. Desigur, și aici pronunția joacă un rol important, iar diferențele se observă la o singură persoană, și anume a II-a singular. Astfel, se va renunța la ‘s’ din terminația specifică, -‘st’, păstrând doar ‘t’. Cel mai cunoscut exemplu din această categorie este heißen, dar vom găsi câte unul pentru fiecare categorie.

În cazul acestor categorii, concluzia este că renunțăm la ‘s’ și nu dublăm, triplăm sau adăugam acest sunet la z sau x.

3. Să abordăm acum categoria verbelor a căror infinitv se compune cu terminația simplă -n, iar nu -en (terminația clasică). Ele sunt de două tipuri: cu rădăcina terminându-se în –l sau –r. Și aici se observă abateri, în special la persoana I. singular. Să vedem așadar exemplele:

Verbele a căror rădăcină se termină în l, îl pierd pe e din rădăcină în favoarea lui e – terminație specifică persoanei întâi. Terminațiile persoanelor I. și a III-a plural pierd îl pierd pe e în favoarea lui e din rădăcină.

Verbe neregulate

Să trecem în sfârșit la verbele neregulate. Acestea sunt verbe ale căror rădăcini se pot modifica radical la conjugare (sein), dar vestea bună este că majoritatea verbelor neregulate nu au forme neregulate la toate persoanele, ci doar la persoana a II-a și a III-a singular (du, respectiv er/sie/es). Este important de menționat că terminațiile specifice fiecărei persoane sunt aceleași, ca și pentru verbele regulate. Există trei categorii de verbe cu conjugare neregulată și le vom exemplifica pe ficare,  dar asa cum v-am obsinuit anterior, vom enumera și alte exemple.

1. Prima categorie este caracterizată prin tranziția lui e din rădăcină la i: ‘e‘ → ‘i‘

Vom exemplifica pe baza verbului helfen prima categorie, cand “e” din radacina “helf” transforma in “i” :

Alte exemple: geben, essen, fressen, sprechen, treffen, vergessen, sterben, treten, werfen, nemen.

2. A doua categorie, mai puțin numeroasă, este aceea în care ‘a’ din rădăcină tranziționează către ‘ä’: ‘a‘ → ‘ä‘
Spre exemplu : schlafen.

Alte exemple: backen, fangen, lassen, fahren, tragen, waschen, halten, wachsen, laufen.

3. În final, categoria cea mai restrânsă de verbe cu conjugare neregulată este cea în care ‘e’ din rădăcină tranziționează către ‘ie’, ‘e‘ → ‘ie‘, pronunțat ca [‘i:’] lung.

Alte exemple: empfehlen, lesen, stehlen.

( ! ) Un amănunt foarte important: O greșeală comună, pe care o aud frecvent la cursanții mei, este să modifice și formele de plural ale verbelor neregulate. Adică în loc de „ihr schlaft” – cu ‘a’ – se aude adesea „ihr schläft” – forma persoanei a II-a singular. Rețineți că rădăcinile tuturor verbelor păstrează la plural forme identice cu cele ale infinitivelor. Așadar, formele corecte sunt „fahren” → „ihr fahrt”, „lesen” → „ihr lest”, „helfen” → „ihr helft”.
Persoana a II-a plural fiind mai rar utilizată, și nesiguranța în legătură cu ea este mai mare. Reținând că doar persoanele a II-a și a III-a singular prezintă forme neregulate, ar trebui să putem învinge tendința de a face această confuzie de forme.

În al doilea rând, aș vrea să atrag atenția asupra verbelor cu particulă separabilă, cum ar fi ab·fahren. Asemenea verbului fahren, abfahren este neregulat, moștenind toate caracteristicile conjugării verbului de bază – fahren.

În cadrul verbelor neregulate mai există patru (4) verbe care fac excepție de la toate categoriile descrise mai sus. Acestea sunt:

Fiind cele mai utilizate verbe, este important să acordăm o atenție sporită formelor lor corecte. sein, haben și werden sunt verbele auxiliare ale limbii germane. Cu ajutorul acestora construim timpuri, moduri și diateze verbale. De aceea, este vital să evităm să facem confuzii între forme.

sein – a fi

Verbul a fi este neregulat în majoritatea limbilor indo-europene, sein nefăcând excepție. Ca fapt divers, rădăcinile a trei verbe diferite (sin–, es–, bi–) contribuie la tabelul conjugării lui sein. Dată fiind vechimea acestora, ele au forme comune cu limba română, având străvechi strămoși comuni. Astfel, lui sein îi corespund formele rom. sunt/sînt. Rădăcinii bi– îi corespunde chiar infinitivul rom. a fi și eng. to be. Rădăcinii es–, comune cu it. essere, îi corespund formele rom. este/ești.

Putem identifica terminațiile familiare la persoanele a II-a și a III-a singular. La persoana a III-a singular, vocala rădăcinii es- tranziționează e → i.

haben – a avea

( ! ) Atenție: La persoana a II-a singular, rădăcina hab- îl pierde pe ‘ b ‘. Cu excepția acestei mici abateri, haben se prezintă ca un verb regulat.

werden – a deveni

werden este un verb neregulat, vocala rădăcinii tranziționând e → i la persoanele a II-a și a III-a singular. La persoana a III-a singular, se omite terminația -t, consoana rădăcinii promovând în acest rol, în virtutea faptului că în limba germană consoanele finale ‘d’, ‘g’, ‘b’ se pronunță surd – ‘t’, ‘k’, ‘p’. Astfel –d final se pronunță exact ca –t (terminația persoanei a III-a singular). În plus, ca și haben, rădăcina își pierde consoana finală – werd– îl pierde pe ‘d‘. De asemenea, werden face parte din categoria verbelor ale căror rădăcină se termină în ‘d‘, astfel că la persoana a II-a plural intervine sunetul e de sprijin.

wissen – a ști

wissen are forme identice pentru persoanele a II-a și a III-a, caracterizate prin absența unei terminații. De asemenea, rădăcina are o formă modificată față de infinitiv. Prin apariția diftongului ei în interiorul rădăcinii, dublu-s ‘ss’ este înlocuit de scharfes-s ‘ß’, deoarece conform regulilor ortografiei limbii germane, consoanle duble sau multiple urmează doar după vocale scurte – prin definiție, diftongii nu sunt vocale scurte, ci lungi.

Vă amintește modelul de conjugare al lui werden de ceva? Este exact tiparul de conjugare al verbelor modale, despre care vom publica o postare separată.

wissen nu este un verb modal, ci aparține unei categorii de verbe numite Präterito-Präsens – forme dispărute ale timpului trecut s-au consolidat, din rațiuni de evoluție semantică, în formele de prezent ale verbului. Astfel, wissen este un verb înrudit cu verbul to witness (a vedea ca martor), astfel că la origine, forma care a dat rădăcina weiß însemna am văzut – această idee evoluând ulterior în noțiunea de a ști.

Utilizarea timpului prezent

Acum, că am examinat toate secretele formelor verbale la prezent, aș vrea să expun situațiile în care utilizăm acest timp verbal. Este cel mai important și frecvent folosit timp verbal al limbii germane, a cărui utilitate cuprinde patru situații:

1. Acțiuni care se desfășoară în momentul vorbirii.Ich gehe jetzt ins Restaurant.
2. Fapte cu valabilitate generală, indiferent de timp.a. Plăceri, preferințe, convingeri etc.
   Ich gehe gern ins Restaurant.
   b. Rutine, obiceuri
   Ich gehe nie ins Restaurant.
3. ProgrameDer Kurs dauert zwei Stunden.
4. Acțiuni viitoare planificateIch gehe morgen ins Restaurant.

Poate este puțin surpinzător acest ultim exemplu, dar și în limba română utilizăm adesea timpul prezent în locul timpului viitor. De fapt, toate situatiile de mai sus sunt întocmai ca în limba română. Spre deosebire de engleză, nu avem complicații precum present simple/continuous, perfect și așa mai departe – și se mai spune că germana e grea!

Drept bonus, un ultim pont pentru atunci când exersați conjugarea verbelor: nu vă limitați la pronume și verbe, creeați un context adăugând alte informații simple pentru a forma o propoziție.

După cum puteți observa, nu este nevoie de un vocabular foarte complicat. Utilizați cuvinte simple pentru a forma propozitii. În acest fel veți exersa și cuvintele noi. În plus, totul se reține mai ușor în context.