Criteriile auditului lingvistic pentru o testare concludenta
Auditul lingvistic este un instrument de testare utilizat de către departamentul de resurse umane pentru a identifica cu exactitate nivelul competențelor într-o limbă străină al candidaților sau al angajaților. Este solicitat în două situații: ca un element integrat în procesul de recrutare al candidaților sau la începutul unui program de training pentru a concepe un plan personalizat și adaptat nevoilor angajaților.
Motivația pentru a solicita un audit lingvistic poate determina într-o bună măsură modul în care acesta este organizat. Dacă este vorba de un interviu de angajare, compania poate solicita testarea cunoștințelor de limbă străină vizând un domeniu foarte specific. Astfel, se elaborează un set de întrebări suplimentare ce testează limbajul de specialitate. De asemenea, dacă activitatea viitorului post implică mai mult corespondență și prezentări scrise, se impune ca testarea să conțină și o parte scrisă, în care candidatul să răspundă liber unei solicitări (să răspundă unei solicitări prin e-mail, să soluționeze o reclamație, să comenteze rezultatele unei analize, să realizeze o prezentare ș.a.).
În cazul în care angajatorul are nevoie de candidați care să aibă un nivel precis (spre exemplu B2), se poate solicita ca testarea să vizeze strict acest nivel și rezultatul să fie de tipul pass or fail.
În ce constă un audit lingvistic?
Este important de menționat că auditul lingvistic nu are limitări, poate fi personalizat în funcție de solicitările și nevoile clientului. În România, cel mai adesea el curpinde o parte scrisă și un interviu (telefonic sau față în față). Din rațiuni logistice se apelează foarte des la teste de tip grilă pentru partea scrisă și un interviu telefonic. Astfel, ponderea testării orale este mult mai mare față de evaluarea scrisă, pentru că, să recunoaștem, testele de tip grilă au foarte multe vulnerabilități. De multe ori se decide la eliminarea completă a evaluării scrise în favoarea evaluării orale.
Recomandarea noastră este ca auditul să cuprindă ambele părți, dar evaluarea scrisă să nu se limiteze la exerciții de tip grilă, ci să vizeze testarea tuturor competențelor, să includă așadar elemente de înțelegerea textelor scrise și a mesajelor audio precum și o probă scurtă de exprimare liberă în scris. Astfel, clientul poate avea o imagine mult mai clară asupra nivelului de pregătire al angajaților și poate planifica mai eficient programul de training. Ca exemplu concret putem menționa persoanele care au avut contact cu limba străină pe o perioadă mai lungă de timp, au cunoștințe teoretice și înțeleg la nivel mediu mesajele scrise, dar nu se pot exprima. În cazul acesta, nu se justifică să pornească de la nivelul de începători absoluți, ci se impune un program care pune accentul pe dezvoltarea abilităților de comunicare. Un audit lingvistic ce implică doar o evaluare orală îi dezavantajează în mod clar și, de asemenea, poate genera rezultate greșite – grupă mixtă de cursanți care nu au mai avut niciodată contact cu limba și participanți care au multe cunoștințe teoretice, dar nu se pot exprima.
Recomandarea noastră este ca auditul lingvistic să vizeze testarea tuturor competențelor.
În ceea ce privește evaluarea orală, există trei tipuri de abordări. În cazul interviului de angajare, departamentul de resurse umane poate solicita propriile întrebări. În situația în care nu vizează un limbaj specializat, situația cea mai frecventă în cazul solicitărilor de audit lingvistic, evaluarea are două tipare: fie există un set prestabilit de întrebări, din domenii cât mai variate și care nu urmează un fir logic, neavând legătură între ele. A doua abordare este o discuție liberă, pornind de la prezentarea inițială a candidatului. Acestuia din urmă i se oferă șansa să conducă discuția, să se exprime liber pe subiectele lui de interes. Evaluatorul formulează întrebări suplimentare punctuale, dar fără să se abată de la subiect, cu scopul de a primi cât mai multe informații legate de nivelul de pregătire. Spre exemplu, atunci când candidatul discută despre actualul loc de muncă, dacă în majoritatea cazurilor preferă să utilizeze prezentul vorbind cel mai adesea despre activități curente: pentru a verifica alte timpuri verbale, evaluatorul solicită informații despre primul loc de muncă sau despre planurile de viitor în plan profesional ale interlocutorului. Astfel, acesta este determinat să utilizeze trecutul sau viitorul pentru a oferi răspunsuri concludente.
Obiectivul nescris al oricărei evaluări telefonice este de a acorda candidatului șansa de a vorbi cât mai mult, de a-l încuraja și motiva să se exprime cât mai dezinvolt.
Dacă nu există solicitări de testare a limbajului specializat, Umlaut preferă ultima abordare menționată în cazul evaluării orale. De ce? Pentru că prima poate exercita o presiune prea mare asupra interlocutorului. O înlănțuire de întrebări fără legătură între ele, similare unui interogatoriu, determină foarte adesea un ridicat grad de disconfort, amplificând emoțiile negative. Acest tip de abordare poate genera exact rezultatele cele nedorite. Candidatul nu se exprimă liber, răspunde vag, în propoziții scurte și, dacă nu este la un nivel avansat, este posibil să nu îți ofere suficient material din care să extragi concluzii relevante. Obiectivul nescris al oricărei evaluări telefonice este de a acorda candidatului șansa de a vorbi cât mai mult, de a-l încuraja și motiva să se exprime cât mai dezinvolt. Deși fiecare întrebare a evaluatorului are un scop precis, acestea trebuie să fie formulate natural și să încurajeze un dialog cât mai deschis. O astfel de abordare este un win-win situation pentru ambele părți. Rezultatul evaluării poate să fie unul relevant doar dacă evaluatorul a reușit să creeze o situație reală și să primească suficiente informații pentru a încadra corespunzător în conformitate cu nivelele cadrului european de referință pentru limbi.
Pentru rezultate corecte și obiective este esențial ca evaluatorul să cunoască foarte bine cadrul european de referință pentru limbi. Deși foarte rar există solicitări în acest caz, în opinia noastră, se impune ca evaluatorul să aibă și o experiență în livrarea programelor de training. O bună cunoaștere a materialelor adaptate fiecărui nivel este o experiență foarte importantă în a evalua foarte precis (chiar pe subnivel) și a oferi un feedback util, fiind diagnosticul pe care se bazează toți pașii ulteriori.
De asemenea, furnizorul trebuie să pună la dispoziția clientului fișa de evaluare. În acest document se motivează încadrarea. Aceasta trebuie să țină cont mai ales de punctele forte ale candidatului, ar și minusurile și greșelile recurente.
Dar auditul lingvistic nu se adresează doar companiilor, ci trebuie să reprezinte prima etapă a oricărui curs de limbi străine. Lipsa acestei evaluări inițiale sau o încadrare superficială poate influența negativ desfășurarea cursului și progresul participanților.