Hello World!

IT-iștii vor recunoaște instantaneu în titlu faimoasa primă secvență de cod într-un limbaj de programare nou, în faza în care experimentăm cu el. Nu l-am ales întâmplător, nu doar pentru că anunță convențional multe alte postări pe tema limbajului, ci și pentru că mă aștept să aprofundăm pe înțeles, experimental, acele noțiuni abstracte care ne-au indus tuturor la un moment dat oroarea de gramatică.

Parafrazând faimosul discurs „Pale Blue Dot” al lui Carl Sagan, voi începe prin a spune că „propoziția este o scenă foarte mică într-o arenă cosmică vastă„. Pentru mai multe despre Carl Sagan și discursul său, aici.

În lumea reală lucrurile se întâmplă simultan, cele mai minuscule detalii se succed și interferează continuu. Pentru a nu rămâne perplecși în fața acestui diluviu de evenimente, a fost esențial să ne dezvoltăm capacitatea de a filtra și ordona fluxul informațional. Din fericire, am reușit acest lucru în secvențe de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga în propoziție.

Scena propoziției admite numai trei roluri în ceea ce este în esență o bună poveste polițistă: erou negativ, victimă, complici participativi sau de circumstanță. Și ca și cum acest reducționism auster nu ar fi deja extrem, scena operează cu un singur reflector, ațintit mereu asupra eroului, dar putând aduce în prim-planul acțiunii oricare actori asupra cărora se oprește la un moment dat, indiferent de rolurile lor de bază.

Scena propoziției și cele trei roluri. Subiectul „trage” cu verbe-proiectil asupra țintelor sale.

Celor trei roluri le corespund infamele cazuri gramaticale: nominativul, acuzativul și dativul. În limba germană, distribuția celor trei este foarte clară:

• Cel care face, bine sau rău, joacă rolul subiectului și stă în cazul nominativ.
• Cel care este ținta și victima acțiunilor subiectului joacă rolul complementului direct și stă în cazul acuzativ.
• Iar cei și cele care nu săvârșesc nimic în mod explicit și nici nu sunt vizați direct de acțiunile eroului, fiind paraleli cu acțiunea acestuia, sunt automat repartizați în roluri de figuranți și stau în cazul dativ – pe principiul, dacă nu ești împotriva mea (ger. gegen mich), ești din oficiu cu mine (ger. mit mir). Aici se includ variabilele unei acțiuni care alcătuiesc decorul scenei, precum locul și timpul, dar adesea și modul sau cauza.

În plus, limba germană include și locurile printre posibilele ținte ale unei acțiuni de deplasare. Prin urmare, tot ce reprezintă o destinație stă de asemenea în acuzativ, cazul acțiunilor ațintite (tranzitive) asupra țintelor lor, fie că sunt indicate cu degetul sau țintite cu privirea ori cu gândul.

În postările care vor urma, vom elucida semnificația rolurilor pe care le joacă cuvintele în propoziția germană și legătura lor cu și mai infamele der–die–das și vom constata că there is method to the madness, că există o logică fascinantă sub aparentul haos al genului gramatical german, iar această logică are la bază relația substantivelor cu acțiunea descrisă de verbul care este capul familiei lor lexicale.