Limba lui Einstein te învață să gândești ca Einstein
Astăzi se împlinesc 139 de ani de la nașterea lui Albert Einstein în orașul Ulm, în Germania, și mai bine de un secol de la publicarea Teoriei Relativității în limba germană, limba maternă a lui Einstein. În ciuda exilului său voluntar în S.U.A., afiliația culturală germană a lui Einstein trebuie evidențiată, el fiind la fel de cunoscut pentru părul său genial ca și pentru puternicul și incorigibilul accent german.
Contribuția științifică epocală a lui Einstein invită la a discuta o altfel de teorie a relativității, și anume Relativitatea Lingvistică. Subiect de dispută între specialiști situați pe poziții antagonice, ipoteza relativității lingvistice avansează ideea că limbajul determină în varii măsuri gândirea, mai precis, că unele gânduri nu ne pot trece prin minte decât într-o limbă anume, pe când ele ne rămân inaccesibile sau aproape inaccesibile în limitele simbolurilor altei limbi. Filosoful german Wilhelm von Humboldt, patronul universității cu același nume din Berlin și unul din promotorii ideii de relativitate lingvistică, afirma:
Diversitatea limbilor nu este o diversitate a semnelor și sunetelor, ci o diversitate a concepțiilor despre lume.
Indiferent dacă studiile vor confirma sau infirma teoria relativității lingvistice, în mod cert limbile omenirii reprezintă în esență tot atâtea modele ale realității. La o analiză atentă, limba dezvăluie principalele supoziții și adevăruri empirice despre lume, acumulate de-a lungul sutelor de generații de vorbitorii ei și validate de succesul lor pragmatic.
Limba germană este eminamente o limbă care acordă o grijă deosebită cinematicii, gramatica limbii germane putând fi cu ușurință descrisă în limbajul fizicii. Distingem strict între origine, poziție și orientare prin specificitatea întrebărilor care investighează aceste detalii: Woher? (rom. De unde?), Wo? (Unde?) și Wohin? (Încotro?). Latent în structura ei fundamentală, limba germană codifică noțiunile de inerție și mișcare orientată – vectorială.
Am identificat patru vectori principali ai limbii germane, cărora le-am dat nume evocatoare pentru modul lor de manifestare:
- Angriffsvektor – Vectorul ofensiv
- Verlagerungsvektor – Vectorul relocator
- Ruhevektor – Vectorul nul
- Fließband- oder Besenstielvektor – Vectorul conveior sau coadă de mătură
1. Vectorul ofensiv (Angriffsvektor) N → A
Este vectorul fundamental al gramaticii. Originea sa este codificată de cazul Nominativ iar vârful său este invariabil codificat de cazul Acuzativ. Dă sensul acțiunii în propoziție, de la subiect asupra unui complement direct, adică o ființă, un obiect, lucru sau loc asupra cărora subiectul acționează nemijlocit.
În legătură intimă cu acest vector stau cele două participii, participiul prezent (gerunziu) – volatil, și participiul perfect – fix. Cele două participii intră în compoziția perfectului compus, a diatezei pasive și a altor structuri specifice limbii germane.
Verbele caracterizate de un vector N → A cu complement direct formează fără excepție perfectul compus cu haben.
Astfel, partea activă (subiectul) se corelează cu gerunziul, partea pasivă (complementul direct) cu participiul trecut.
Exemplu:
Wir sehen einen guten Film. | Vedem un film bun. | |
Der Film ist spannend. | Filmul este captivant. | gerunziu |
Wir sehen gespannt zu. | Ne uităm captivați. | perfect |
Cu alte cuvinte, filmul captivează, este deci capitvant. Noi suntem captivați.
Diateza pasivă:
Der Mann trinkt Bier.
Das Bier ist (noch nicht) getrunken, das Bier wird noch getrunken.
Bărbatul bea bere.
Berea încă nu este pe deplin băută (diateza pasivă de stare), câtă vreme bărbatul bea. Berea devine băută. (diateza pasivă de proces)
Der Mann ist trinkend, er ist ein trinkender Mann. (Bărbat bând bere).
Partea activă este bărbatul bând, berea este partea pasivă, băută.
2. Vectorul relocator (Verlagerungsvektor), D → A
Ca și vectorul ofensiv (Angriffsvektor), vectorul relocator este în legătură cu un set restrâns de acțiuni ale subiectului asupra altor ființe, obiecte sau lucruri, pe care le mută dintr-un loc în altul. Vectorul relocator se construiește între locul de origine (codificat prin Dativ, exprimat sau omis) și destinație (codificată prin Acuzativ), specificând relațiile spațiale cu ajutorul unor prepoziții, la rândul lor de patru tipuri:
- Strict origine (Woher?) – aus (rom. din), ab (rom. începând de la), seit (rom. de temp.), von (rom. de la). Sunt prepoziții care specifică origini prin excelență și cer fără echivoc Dativul.
- Strict locație (Wo?) – bei. Prepoziția bei (rom. la) exprimă doar prezența în orbita spațială sau temporală a unei ființe, lucru sau activități. Ideea de orbită induce utilizarea acestei prepoziții circumstanțial. Exemple:
Bei Regen nehme ich einen Schirm mit. – Pe ploaie iau o umbrelă cu mine.
Er joggt und hört dabei Musik. – El ascultă muzică (acțiune secundară) în timp ce aleargă (acțiune principală) - Locație-destinație (Wo? Wohin?) – an, neben, zwischen, in, unter, auf, über, hinter, vor.
Sunt prepoziții bicazuale, cer Dativul, dacă exprimă locații fixe, sau Acuzativul, dacă exprimă destinații. Exemple:
Der Mann legt den Teppich auf den Boden. Der Teppich liegt auf dem Boden.
Der Mann stellt den Tisch aud den Teppich. Der Tisch steht auf dem Teppich.
Der Mann hängt eine Lampe über den Tisch. Die Lampe hängt über dem Tisch.
Die Frau setzt sich an den Tisch. Die Frau sitzt am Tisch. - Destinație-orientare-tranzit – bis, für, gegen, durch, ohne, um
Prepoziții care cer fără echivoc acuzativul, reprezentând vârfuri de vectori (für, gegen, durch) sau, în cazul lui um, mișcarea circulară.
Prepozițiile cu Dativul, zu și nach, necesită un tratament aparte, într-o postare viitoare.
3. Vectorul nul (Ruhevektor) |N → A| = 0
Uneori nu există o acțiune netă a subiectului orientată spre exterior. Subiectul este ocupat cu acțiuni fără efecte asupra altor ființe, obiecte, lucruri etc. a dormi, a veghea, a aștepta ș.a. sunt asimilate mai degrabă unor stări. Percepțiile pot diferi și chiar diferă între limba germană și limba română. Spre exemplu, ceea ce este perfect corect în limba română,
Studentul așteaptă autobusul.
este nepermis în limba germană. Un verb caracterizat de vectorul nul (intranzitiv, deci) trebuie să se servească de prepoziții sau de prefixe tranzitivizante pentru a putea produce efecte:
Der Student wartet auf den Bus.
Der Student er|wartet den Bus. (deși prefixul modifică semantic noțiunea de așteptare)
Verbele caracterizate de un vector nul formează perfectul compus cu haben.
4. Vectorul conveior N →
Un vectorul al acțiunii poate să nu fie nul și totuși să nu vizeze nicio altă ființă sau lucru, ci transpune subiectul dintr-o stare în alta, dintr-o situație în alta sau dintr-un loc în altul. Subiectul este perceput ca participant pasiv la acțiune, nicidecum ca gestionar.
Verbele caracterizate de un vector N → se formează perfectul compus cu verbul auxiliar sein.
Să contemplăm în paralel următoarele situații.
Der Mann trinkt Bier. | Der Apfel fällt. |
Bărbatul bea bere. | Mărul cade. |
La finalul acestora vom putea face următoarele constatări:
Der Mann hat (das Bier) getrunken. | |
Bărbatul a băut berea. | |
Das Bier ist getrunken. | Der Apfel ist gefallen. |
Berea este băută. | Mărul este căzut. |
Notăm absența unui agent aparent care să provoace căderea mărului, spre deosebire de cazul bărbatului care aduce berea în starea de a fi băută (consumată). Mărul însuși cade, iar căderea este un fenomen. Mărul e protagonist fără a-și provoca în vreun fel căderea. Observăm deci că acest tip de acțiune, unde lipsește un agent cauzator, formează perfectul cu sein, suprapunându-se cu pasivul de stare, exprimat în cazul berii (Berea este băută. Bărbatul a băut-o. – Mărul este căzut. Nimic și nimeni nu a căzut mărul, adică nu l-a făcut să cadă).
Relativitatea mișcării în limba germană
Mișcarea în limba germană poate fi locală, neorientată, codificată prin cazul Dativ, sau orientată, vârful vectorului de deplasare fiind codificat prin acuzativ.
Exemplu:
Der Mann geht auf der Straße. – Bărbatul merge pe stradă.
Der Mann geht auf →die Straße. – Bărbatul iese în stradă.