Avem nevoie de adjective pentru a putea zugrăvi în culori atunci când descriem lumea din jur în cuvinte. Dar cum putem integra corect adjectivele limbii germane în vorbire? Despre declinarea adjectivelor, un alt aspect spinos strâns legat de der–die–das, s-a scris și se va mai scrie probabil foarte mult, însă uneori o imagine poate face cât o mie de cuvinte. Mai jos vei găsi dintr-o privire cheia problemei și vei reuși cu puțin exercițiu să ”colorezi” corect, nemaiieșind din contururile limbii germane.

Ce înseamnă declinare?

Declinarea adjectivelor este procedeul prin care se creează acord sau armonie între adjective și substantive în ce privește numărul (singular sau plural), genul gramatical (masculin, neutru, feminin) și cazul (nominativ, acuzativ, dativ). În limba germană, semnele care poartă acest tip de informație sunt cuprinse în matricea redată mai sus cu ■ roșu – este matricea după care se transmută der–die–das la diferitele cazuri.

Despre der-die-das în dativ și acuzativ

Despre cum să te orientezi în der-die-das

În limba română adjectivul se acordă în orice situație în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl descriu (determină), dar în limba germană acordul se face doar dacă adjectivul însoțește substantivul. Regula de alipire a adjectivului de substantivele limbii germane este regula sintactică universală a limbii germane:

Cuvintele care descriu sau determină se așează mereu în stânga, anterior cuvintelor pe care le descriu sau determină.

Recunoaștem procedeul de mai sus în următoarele situații:

• Compunerea substantivelor
• Compunerea verbelor și dezvoltarea cu complemente a unui verb de bază – cheia construcției corecte a unei propoziții în limba germană
• Articularea, negația, poziționarea adverbelor și adjectivelor mereu în stânga, anterior cuvintelor pe care le determină

Așadar, atunci când utilizăm adjective, le așezăm în scris sau le rostim înaintea cuvintelor pe care le descriu. Revenind la particularitatea der–die–das-ului german, trebuie să reținem că semnele |r |s |e însoțesc substantivele de la naștere sau adopția lor în limbă. Omisiunea lor, atunci când se face, dă un aspect generic (de generalitate) vorbirii – înseamnă că vorbim despre categorie, nu despre un exemplar anume al acelei categorii. Deîndată ce substantivul este precedat de un articol – al cărui rol este să evidențieze un exemplar particular al categoriei generale – sau de un adjectiv, care de asemenea are rolul de a evidenția printr-o însușire anume un exemplar al categoriei generale, aceste semne |r |s |e (sau corespondentele lor în cazurile acuzativ sau dativ) se manifestă vizibil.

Adjectivul precede substantivul german în două moduri

• În absența unui articol (declinarea de tip stark)
  În acest caz adjectivul se alipește chiar de semnul care indică genul, numărul și cazul substantivului precedat (unul din simbolurile matricei roșii ■ din imagine) și putem considera că joacă rolul unui articol (determinant).
• În prezența unui articol (declinarea de tip schwach)
  În acest caz, articolul se alipește cu prioritate de semnul care indică genul, numărul și cazul substantivului precedat.
  Adjectivul ocupă singurul loc care îi permite să preceadă substantivul și anume, între articolul atașat de semn și substantiv. În acest caz adjectivul nu se alipește nemijlocit de substantiv, ci primește unul din semnele |e sau |n, conform matricelor ■ roșie și ■ verde suprapuse (revezi imaginea de mai sus).

Articolul nehotărât – ein

ein nu este altceva decât binecunoscutul numeral eins, care îl pierde pe |s oridecâteori precede un alt cuvânt, tot astfel cum în limba română unu îl pierde pe |u.

eins → ein· Mann

unu → un· bărbat

Atenție: Spre deosebire de limba română, numeralele limbii germane nu se acordă în gen, număr și caz cu substantivele!

Acest aspect este esențial pentru a declina corect adejectivul precedat de articolul nehotărât ein sau de articolele posesive, în a căror componență intră ein, atunci când însoțesc substantive de gen masculin sau neutru la nominativ-singular și substantive de gen neutru, acuzativ-singular.

• La nominativ singular, masculin și neutru: ein și derivatele sale (negative și posesive) se comportă ca un simplu numeral, fără a atrage semnele care indică genul, numărul și cazul (matricea roșie ■). Adjectivul se combină cu aceste semne, deci avem declinare stark.
• La acuzativ singular, neutru: ein și derivatele sale (negative și posesive) se comportă ca un simplu numeral, fără a atrage semnele care indică genul, numărul și cazul (matricea roșie ■). Adjectivul se combină cu aceste semne, deci avem declinare stark.
• La plural, ein nu poate fi folosit (din motive evidente – înseamnă unu), dar kein (compus cu ajutorul lui ein) se comportă la plural ca un articol și atrage semnul de plural |e. Articolele posesive la plural au cuvinte dedicate (pers. I – unser, pers. II – euer, pers. III – ihr), care la rândul lor atrag semnul de plural |e. De remarcat că articolul posesiv de plural al persoanei a III-a este identic cu cel de singular feminin care, la fel, atrage semnul |e. (Femininul singular este pluralul tratat ca entitate!) La plural avem deci declinare schwach pentru adjective.
• În afara situațiilor descrise mai sus, ein și derivatele atrag obligatoriu semnele roșii (marcarea acuzativului cu |n este obligatorie pentru masculin iar marcarea dativului cu |m este obligatorie atât pentru masculin cât și neutru, iar dativul feminin se marchează cu |r, dativul plural cu |n, și vom avea deci declinarea schwach pentru adjective. 

Declinarea schwach și compunerea substantivelor

Declinarea adjectivului cu |e și |n în prezența adjectivelor este mai degrabă un procedeu de alipire a adjectivului de substantivul precedat care amintește de compunerea substantivelor.

Dacă avem o categorie, de exemplu |r Saft (rom. sucul), și o specialitate, |e Orange, atunci în substantivul compus, specialitatea (determinantul) va preceda categoria generală (sucul), iar substantivul se va compune exclusiv prin alipirea singularelor celor două:

Orange își pierde identitatea în acest mariaj (maiden name-ul, numele de fată), substantivul compus care rezultă fiind de genul categoriei generale |r Saft. Analizând schema declinării adjectivului în prezența unui articol, observăm că Orange·n·saft este modelul dominant în care se face alipirea adjectivului de substantiv, cu excepția singularului nominativ (toate genurile) și a singularului acuzativ (neutru și feminin), care se compun după modelul carne de porc – Schwein·e·fleisch (s| Schwein + s| Fleisch):

De ce avem și declinarea schwach?

Pentru că este necesară din două puncte de vedere:

• Fluidizează vorbirea: sunetele liant |e și |n permit trecerea lină între cuvinte. E-ul final al cuvintelor germane este pronunțat ca un sunet schwa – un rest estompat a ceea ce este sunetului ă-românesc. Alipirea lui |n nazal permite succedarea unui număr mare de cuvinte. R-ul final al cuvintelor germane este un r-vocalic, apropiat ca valoare de același sunet schwa, astfel că |e atașat unui adjectiv precedat spre exemplu de un der creează o armonie vocalică.
• Delimitează adjectivul de substantiv. În componența substantivelor compuse din limba germană intră adesea și adjective. Dintre cele mai notabile, vom prezenta câteva, contrastând deosebirile semantice:
  

  jung+|e Frau → |e Jungfrau fecioara	|e jung|e| Frau tânăra (femeie tânără)
  gut+|r Mensch → |r Gutmensch omul de bine	|r gut|e| Mensch omul bun
  klein+|s Kind → |s Kleinkind copilul mic (1-3 ani)	|s klein|e| Kind copilul (cel) mic (ca vârstă sau statură)

  Observăm că alipirea nemijlocită a adjectivelor de substantiv duce la confuzii semantice cu substantive compuse cu adjective.

Deoarece engleza și germana sunt înrudite genetic, câteva cunoștințe de bază de limba engleză se pot dovedi foarte utile atunci când trebuie să îți însușești structurile mai provocatoare ale limbii germane. Dacă ai citit deja articolul nostru despre faimoasele, respectiv infamele, der-die-das, vei observa imediat că ele constituie baza pentru a interpreta corect propozițiile limbii germane și pentru a putea transmite la rândul tău exact ceea ce intenționezi să comunici.

Nu puteai să reții der-die-das, dar apoi ai citit asta:

În structura limbii germane există un principiu:

Tot ce nu este împotriva ta, este cu tine.

(ger. Alles, was nicht gegen dich ist, ist mit dir.)

Înțelepciunea acestui principiu ne ajută să alegem corect între acuzativ și dativ. Apropo, prepoziția gegen (rom. contra) chiar ”cere” acuzativul, iar prepoziția mit (rom. cu) dativul. Dacă aceste noțiuni necesită puțină împrospătare sau îți stârnesc chiar amintiri neplăcute de la școală, nicio problemă! Tot ceea ce trebuie să reții este că vom lucra cu seturi deosebite de articole, der-die-das vor migra în alte forme, după cum urmează:

Înspăimântător? Și când te gândeai că der-die-das erau deja prea mult! Totuși, la o privire mai atentă, trebuie să observi unele tipare.

În primul rând, faptul că das și die (feminin și plural) rămân neschimbate în acuzativ și că doar der se transmută în den.

Uitându-ne pe coloana dativului, observăm că atât der cât și das se transmută în dem, iar die (feminin) se transmută în der. Oare unde ai mai întâlnit aceste semne? În limba engleză, la pronumele personale:

Limba engleză le folosește nediferențiat, atât pentru a spune lui, respectiv ei, lor, cât și pentru a spune pe el, pe ea, pe ei.

De ce ai voie să asociezi articolele de dativ ale limbii germane cu pronumele personale ale limbii engleze de același caz? Pentru că ele sunt înrudite genetic cu pronumele de dativ ale limbii germane și păstrează aceleași semnale cheie care ne indică dativul ( |m |r).

Aceleași cuvinte, doar că au suferit o inversiune minoră.

Acum, că am realizat că avem mai puține lucruri de memorat decât părea la prima vedere, cum știm când folosim un set de articole și când pe celălalt? Să revenim la principiul despre care vorbeam la început:

1. Dacă persoane, obiecte ori locuri sunt potrivnice acțiunii propoziției, ele stau în acuzativ.

2. Dacă persoane, obiecte ori locuri nu sunt potrivnice acțiunii propoziției, ele stau în dativ.

Ce înseamnă potrivnic?

Înseamnă că acțiunea subiectului propoziției se îndreaptă împotriva altor persoane, lucruri sau, ca particularitate notabilă a germanei, locuri!

Cu alte cuvinte, dacă am o acțiune direcționabilă asupra cuiva sau ceva sau a unui loc, acele cuvinte vor trece în cazul acuzativ și vom lucra cu setul de articole { de|n, di|e, da|s }. Astfel:

Copilul îl iubește pe tatăl său. ⇔ Das Kind liebt seine|n Vater. (Tatăl este ținta iubirii copilului.)

Tatăl cumpără o minge. ⇔ Der Vater kauft eine|n Ball. (Mingea este cea cumpărată de tată.)

Tatăl și copilul merg în parc. ⇔  Der Vater und das Kind gehen in de|n Park. (Parcul este ținta deplasării tatălui și copilului.)

Ce înseamnă ne-potrivnic?

Înseamnă că persoana, obiectul sau locul nu sunt vizate, că nu asupra lor se îndreaptă acțiunea subiectului propoziției.

Tatăl îi cumpără copilului o minge. ⇔ Der Vater kauft de|m Kind eine|n Ball. (În ce privește acțiunea de a cumpăra, mingea este cea cumpărată, copilul doar este beneficiarul.)

Tatăl îi cumpără fiicei o revistă. ⇔ Der Vater kauft de|r Tochter ein|e Zeitschrift.

Copilul se joacă cu mingea în parc. ⇔ Das Kind spielt mit de|m Ball i|m Park. (Mingea este complice sau unealtă în această activitate, parcul este circumstanță / împrejurare a jocului copilului.)

Pentru a determina ce caz este cazul să folosim, ajunge de fapt să stabilim acest unic lucru:

Avem de a face cu o țintă a unei acțiuni, sau nu?

Dativul este cazul limbii germane pe care, în raport cu acest criteriu, îl putem redenumi drept „Altele„. Putem conchide că în mod normal complementele circumstanțiale de timp și de loc sunt în germană de facto în dativ, cu condiția să nu indicăm asupra lor – să nu le acuzăm. Dacă le indicăm acuzator cu degetul arătător, atunci ele trec în acuzativ:

letzte|n Sonntag	diese|n Sonntag	nächste|n Sonntag
letzt|e Woche	dies|e Woche	nächst|e Woche
letzte|s Jahr	diese|s Jahr	nächste|s Jahr